Invatarea creativa a citi-scrisului

Invatarea creativa a citit-scrisului

Orice activitate didactica antrenanta, stimulanta pentru elevi este bazata pe creativitatea acestora. Stimularea creativitatii elevilor si educarea ei favorizeaza aparitia motivatiei intrinseci fata de invatare, a intereselor si a pasiunii, a unor preocupari sistematice care se manifesta intr-un ambient creativ si stimulativ, menit sa inlature blocajele emozionale ale celor ce se instruiesc. Activitatea didactica, din perspectiva noior programe, trebuie sa fie directionata spre incurajarea initiativelor personale ale micilor scolari in cunoasterea noului. Teoria invatarii parcurge urmatoarele etape in invatarea citi-scrisului :

1. Cunoasterea prin actiune directa cu obiectul cunoasterii;
   
2. Figurarea ( prin desen) a actiunii directe de cunostere;
   
3. Explicarea verbala a actiunii;
   
4. Executia prin repetare pana la apropierea de model
   

Pe aceasta cale, prin taxonomia obiectivelor, in timpul perioadei preabecedare din clasa I, se urmareste cu priori tate formarea unor deprinderi perceptibile simple si complexe- vizuale, chinestezice, auditive. Fara de formarea acestor deprinderi este imposibila trecerea la invatarea propriu-zisa a citit-scrisului. Tocmai de aceea se va insista pe formarea acestor deprinderi pana in momentul in care se va constata o omogenizare relativa a acestor deprinderi perceptibile complexe: ascultarea cu atentie si interes a une ipovesti scurte, reproducerea orala a povestii, desprinderea propozitiilor dintr-un context, formularea unor propozitii corecte din 2-4 cuvinte si stabilirea ordinii acestora in propozitie, stabilirea componentelor sonore ale cuvintelor. Acestea sunt exercitii de importanta majora in dezvoltarea dinamicii corticale a micilor scolari.

In continuare se va urmari formarea capacitatii de a articula constient cuvantul si de a-l diferentia fonetic de acelasi cuvant nearticulat, de a diferentia elementul sonor diferentiator, de a analiza comparativ cuvinte asemanatoare sub aspect fonetic, dar diferite ca sens si semnificatie, de a sesiza cauza sonora care schimba aspectul fonematic , sensul si semnificatia unor cuvinte, de a formula propozitii cu aceste cuvinte, de a recunoaste si executa pana la automatism grafeme necesare scrisului si combinatii de grafeme, ca si deprinderea de autocontrol a vorbirii in general si mai ales a aspectului fonetic.

Conform precizarilor stricte ale Noului Curriculum National trecerea la perioada abecedara nu se va face pana in momentul in care invatatorul nu este convins ca toti copii si-au format aceste deprinderi in mod temeinic si in cele mai bune conditii. Prelungind etapa preabecedara pana la consolidarea acestor deprinderi se inlatura riscul aparitiei dificultatilor in invatarea citit-scrisului.

Invatarea scrierii la clasa I

Primul an de studiu este foarte important pentru intreaga formare a elevului. Invatarea scrisului se face in stransa legatura cu invatarea cititului. Particularitatile invatarii scrisului sunt determinate de perticularitatile psihologice ale copiilor de varsta scoalara mica.

Scrierea este unul dintre instrumentele intelectuale de care omul se foloseste pe tot parcursul vietii. Prin invatarea scrisului copilul dobandeste cateva capacitati intelectuale precum: mobilitatea si flexibilitatea gandirii, educarea atentiei, curiozitatii, stimularea imaginatiei, exersarea vorbirii. Gandirea este permanent implicata. Invatarea scrierii este o operatie mintala complexa. Pe baza perceptiei vizuale , copilul asociaza semnul grafic de mana cu cel de tipar, retine si recunaoste forma, amplasarea si marimea literei respective.

In timpul scrisului, micul scolar are de indeplinit un numar de sarcini de ordin grafic, fiind pus in situatia de a gandi asupra fiecareia, deoarece scrierea nu a devenit inca automatism. El face pauze ca urmare a analizei structurii fonematice a cuvantului si a oboselii care se instaleaza destul de repede. Invatatorul va avea in permanenta grija de pozitia corpului, a caietului, a instrumentului de scris. Sunt obligatorii pauzele de relaxare a mainii, exercitiile de mobilitate a motricitatii, imbinarea momentelor de scriere cu cele de comunicare verbala si destindere.

Etapele scrierii sunt:

• Intuirea literei;
  
• Stabilirea elementelor componente;
  
• Scrierea model, le tabla, a literei, cu explicatiile corespunzatoare;
  
• Exercitii de incalzire a muschio mainii;
  
• Simularea scrierii in aer, pe banca;
  
• Scrierea literei la tabla de catre cativa elevi;
  
• Corectarea pozitiei la scris;
  
• Scrierea literei de la tabla, cu verificarile permanente ale invatatorului si corectarile de rigoare.
  

Cele mai cunoscute si utilizate procedee prin care se formeaza, se fixeaza si se verifica deprinderea de scriere sunt: copierea, transcrierea, distare si autodictarea.

Ca orice deprindere, scrisul se formeaza prin esercitii. Constientizarea si exersarea lui sistematica reprezinta conditia de baza in formarea acestei deprinderi care trebuie dirijata de invatator in mod corect si asimilata prin efortul personal al fiecarui elev.